Select Page

Finalul de finala: U Banca Transilvania vs BC Mures

Finalul de finala: U Banca Transilvania vs BC Mures

S

i a venit ziua cea mult asteptata: UBT Cluj Napoca si BC Mures in fata ultimului duel din cadrul Cupei Romaniei. U Banca Transilivania a ajuns in finala dupa ce a trecut de “gazdele” de la CSU SIbiu cu scorul de 88-70 si de Steaua CSM EximBank cu scorul de 88-75. De partea cealalta, BC Mures a trecut de Phoenix Galati cu scorul de 85-75 si de CSM CSU Oradea cu scorul de 81-71. Poate nu multi vedeau finala jucandu-se intre aceste doua echipe, insa nu pot sa nu apreciez daruirea celor de la BC Mures pentru a ajunge in finala.

Rand pe rand fanii au inceput sa umple Sala Transilvania din Sibiu pentru marele eveniment. Am ajuns cu Teo cam cu 30 de minute inainte de primul angajament si pot spune ca ne-am asezat bine: in dreapta aveam un fan al celor de la UBT Cluj Napoca, in stanga un fan al celor de la BC Mures, iar in tribune vis a vis erau suporterii celor doua echipe.

Finala a fost exact cum mi-as fi dorit sa fie. Am vrut cosuri frumoase, am vrut faze spectaculoase, am vrut surprize, am vrut capace si am vrut dramatism. Si le-am avut pe toate. Sa ii vezi pe Dykes sau pe Reed zburand spre cos si pe Barro sau pe Dapa blocand aruncarile adversarului, e o placere. Incredibil e sa il vezi pe Vlad Moldoveanu jucand 39 de minute si 50 de secunde (da… a stat pe banca doar 10 secunde).

Dramatism

Ultimul minut a fost cred ca sarea si piperul finalei. Tabela arata 74-78 in favoarea celor de la BC Mures spre fericirea fanilor mureseni. Mingea ajunge la Rasic care se inalta, arunca si scutura plasa cu o aruncare din spatele semicercului. 77-78 si time-out. Muresenii pornesc la atac cu 50 de secunde ramase de jucat. Dragos Andrei incearca sa inchida meciul cu o aruncare de 3 puncte insa mingea nu a vrut sa intre in cos. U Banca Transilvania recupereaza defensiv prin Rasic si porneste la un ultim atac. Secundele se scurg in favoarea muresenilor, fanii cantau de zor, toate privire erau pe Rasic care se inalta, arunca si scutura din nou plasa, aducand inca 2 puncte in tabara clujenilor. 79-78 si banca celor de la UBT impreuna cu fanii clujeni erup de fericire. Totusi cei de la BC Mures mai au timp la dispozitie pentru a castiga. 5 secunde ramase de joc, mingea ajunge la Borsa care isi pregateste aruncarea din spatele semicercului. Arunca. S-a facut liniste. Cred ca fractiunile de secunda cat timp mingea se afla in drumul ei spre cos au trecut cel mai greu… atat pentru mureseni cat si pentru clujeni. Mingea pluteste in aer, se indrepta spre inel, insa nu atinge nimic. Air ball. Se aude sirena care anunta finalul meciului iar fanii clujeni fericiti intra pe parchet pentru a sarbatori victoria echipei favorite.

U Banca Transilvania Cluj Napoca castiga Cupa Romaniei!

La finalul meciului Aleksandar Rasic a fost desemnat MVP, insa din punctul meu de vedere Vlad Moldoveanu merita acest titlu. I-am spus-o si lui, o spun si aici. In finala Moldoveanu a terminat cu double double (16 puncte, 14 recuperari), iar pe tot parcursul turneului, acesta a avut o medie de 19 puncte, 11 recuperari si 2 pase decisive.