Select Page

Nike PG 1 – Impresii

Nike PG 1 – Impresii

Cei de la Nike i-au creat lui Paul George propria linie de ghete de baschet, iar anul trecut Nike PG 1 a vazut lumina zilei. Inca de cand a aparut am asteptat momentul sa ii cumpar si sa ii testez si asta in primul rand din cauza designului. La momentul aparitiei Nike PG 1 costa 110 dolari, insa acum pretul a mai scazut. Din ce am inteles, pretul scazut (comparativ cu alte modele signature de la Nike) a fost dorinta lui Paul George.

  1. Aderenta
Un motiv pentru care am ales ca talpa sa fie ca de guma este aderenta. De cele mai multe ori daca un model are o astfel de talpa, aderenta o sa fie perfecta. Prima data cand am vazut patternul m-am gandit la Coloana Infinitului a lui Brancusi. Patternul folosit este multidirectional si bine structurat astfel incat praful chiar daca se “depune” pe talpa, nu o sa aluneci. Sigur, nu strica din cand in cand sa mai stergi talpa.
Am jucat doar indoor, insa pe diferite suprafete. Am jucat in sali in care era destul de mult praf, dar si in sali in care parchetul era curat. In ambele situatii nu am avut probleme si am  ramas placut surprins de modul in care PG 1 s-a comportat. Nu recomand sa jucati pe terenuri outdoor (cel putin nu modelul cu aceasta talpa) deoarece cauciucul folosit este destul de moale si se va toci destul de repede. Am vazut ca exista culori in care PG 1 dispune de un cauciuc pe talpa mult mai ferm ce rezista si outdoor.

 

 

 

2. Amortizarea

Cei de la Nike au folosit Zoom Air in partea din fata (acolo unde este pata neagra), iar in rest Phylon. Acele pungute cu aer sunt bine captusite si nu prea le-am simtit atunci cand puneam presiune pe acea zona. Ca si la Air Jordan XX9 pungutele Zoom Air ies in evidenta, insa, asa cum am mai spus, nu prea se simt sub talpa. Nu e ceva rau in asta, insa atunci cand am vazut acele proeminente, ma asteptam sa am aceeasi senzatie ca la XX9.

3. Materialele folosite

Nike PG 1 are cate putin din fiecare. O combinatie intre mesh si piele intoarsa. Mesh pe partea din fata a piciorului si piele intoarsa in zona gleznei. Materialele par a fi durabile, cel putin pana in momentul de fata. Am fost calcat de cateva ori pe picior si mesh-ul s-a comportat exemplar.

Per total sunt multumit de materialele folosite. Este exact ce trebuie, cat trebuie.

 

4. Confortul

Prima data cand i-am pus in picioare si am inceput sa joc, m-au jenat cam dupa 30 de minute de jucat. Am incercat sa slabesc sireturile si ariciul, insa fara succes. Am mai intalnit situatii similare la alte modele la inceput asa ca am continuat sa mai joc si in alte zile. A doua oara cand i-am purtat nu am avut nicio problema. I-am incaltat, am legat sireturile normal, am inceput sa joc si totul a decurs normal.

Recomand celor care au talpa picorului lata sa ii probleze inainte pentru a nu avea probleme. Marimea este “true to size”.

5. Suportul

Mesh-ului din partea din fata a ghetei iti ofera libertate, in timp ce pielea intoarsa din partea din spate iti ofera stabilitate. Initial am crezut ca acel arici este doar de design si nu are niciun rol important. Insa atunci cand tragi ariciul peste picior simti ca si cum l-ar imbratisa si este o senzatie faina.
Totodata iti creaza senzatia de siguranta. Acele “varfuri” care se afla la nivelul talpii (zona de midsole) ajuta piciorul sa stea in pozitie normala si sa nu se “rostogoleasca” atunci cand apar schimbarile de directie.    

Concluzii

In primul rand Nike PG 1 este un model de buget. Nu are ceva iesit in comun, insa nici multe minusuri. Designul este mai mult decat fain, iar in alte culori modelul arata bestial.
Aderenta si materialele folosite as spune ca sunt punctele forte ale acestui model. Daca cauciucul de pe talpa ar fi ceva mai dur, ar fi perfect. Confortul si suportul sunt de asemenea la nivel inalt.
Mi-ar fi placut ca acele Zoom Air sa fie ceva mai groase si mai ferme. Asa cum am spus mai sus, nu prea le-am simtit atunci cand am pus presiune in acea zona. Poate la Nike PG 2.
Din punct de vedere al raportului calitate – pret, recomand Nike PG 1.

About The Author

Marius V

Optimist, pasionat de baschet si un sneakerhead in devenire